Bilanțul morților din Sri Lanka în creștere – ajuns la 310 morți

Duminică, 21 aprilie 2019 a avut loc un atentat în Sri Lanka. Bilanțul celor care și-au pierdut viața este într-o continuă creștere. În duminica Paștelui Catolic au fost detonate 8 bombe atât în biserici cât și în hoteluri din Sri Lanka. Colombo, Negombo şi Batticaloa au fost orașele vizate de aceștia.

Ministrul Apărării din Sri Lanka a declarat că în urma acestui atentat, au fost arestate un număr de 24 de persoane. Un principal suspect a fost surprins pe camerele de supraveghere din apropierea unei biserici, cu un rucsac dubios, cu doar câteva momente înaintea exploziei. Biserica Sf. Sebastian din orașul Colombo a sărit in aer la doar câteva secunde după ce acesta a intrat în biserică și s-a îndreptat spre altar.

Înainte de atentat, bărbatul este surprins de camerele de supraveghere atingând un copil. Copilul respectiv era cu bunicul său, care a relalat mai apoi acțiunea petrecută. Bunicul fetiței spune că își dăduse seama târziu că acesta este terorist.

Poliția refuză să comenteze imaginile difuzate de către cei de la CNN. Ancheta asupra bărbatului respectiv a început deja, iar poliția va da declarații abia după finalizarea acesteia. 

Autoritățile competente din Sri Lanka au mai multe piste către suspecți. Pe o altă cameră de supraveghere apar și alți posibil complici ai unuia dintre atacatori. Până în momentul acesta poliția a ajuns la un număr de 40 de persoane arestate. În ajutorul poliției din Sri Lanka se implică cei de la FBI, dar și Interpolul.

Ministrul Afacerilor Culturale, Sajith Premadasa, spune că această țară este ținta unui alt tip de terorism. Susține acest lucru din pricina faptului că principalele ținte ale atacurilor sunt bisericile creștine pline (în timpul unei sărbători creștine) și hotelurile de lux, unde sunt cazați cetățeni străini. 

Conform celor de la CNN, ISIS își alege țintele în funcție de aceste criterii. În luna ianuarie a acestui an, au fost uciși 20 de oameni într-o biserică în Filipine. În biserica respectivă avea loc Sf. Liturghie. În luna mai 2018, același tip de atentat a vut loc în 3 biserici din Indonezia.

Bilanțul celor uciși în Sri Lanka este într-o continuă creștere, autoritățile fiind reticiente asupra altor informații de acest tip. 

Loading...